Sometimes fantasy is better than reality so I lay there, creating scenarios in my head. But my expectations are so different from my reality. Nothing ever turns out my way.

duminică, 24 iulie 2011

Tacere-n inima la vedere lui :)

    Tacere-n inima. Tacere-n jur.Insa e o tacere binecuvantata. Doar stropii de ploaie care cad usor se mai aud ! Nici macar inima nu mai ticaie la vederea lui. S-a terminat ! O dragoste s-a scurs printre vorbe goale, indiferenta si zile de dor ! Nu i-am simtit deloc prezenta. Altadata l-as fi simtit chiar daca exista distanta care ne despartea. Este definitiv. Stiu asta . Stiam de mult, dar azi... locul in care nu l-am mai simtit m-a convins suta la suta....casa Domnului....era acolo... N-am mai simtit nevoia sa fiu langa el, sa-l imbratisez si sa ma stranga in brate ! O sa-mi deschid inima din nou desi imi este putin teama. Voi iubi din nou, voi iubi mai intens ca ultima oara, voi iubi trup si suflet ! Doar promite-mi  ca va fi bine...
          Poate ca in curand o noua iubire se va naste...sau poate nu....nu vreau sa-mi fac iluzii desarte. Este inca prea devreme sa vorbesc despre asta...


P.S De azi NU mai are nici o importanta ce-am scris cu referire la tine pe acest blog !

4 comentarii:

  1. Foarte frumos, ai facut un pas enorm pentru tine! :D Felicitari:D Pastreaza-ti optimismul si deschide-ti sufletul :D

    RăspundețiȘtergere
  2. hey...daca nu suferim inseamna ca nu am iubit!

    RăspundețiȘtergere
  3. si totusi...inca o data ai scris ceva despre el

    RăspundețiȘtergere
  4. Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
    Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
    Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru

    Pentru tine:

    De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
    N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
    Cum taci…
    Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
    Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
    Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
    Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
    Să simt cum intră apa în odaie.
    Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
    Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
    Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
    Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai tu ştii…
    E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
    Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
    Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
    Şi apa intră-ntruna în odaie…
    Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
    Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
    Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
    Să văd cum intră apa în odaie…
    Să ne spălăm păcatele,
    Să fim curaţi,
    Îndrăgostiţi adevăraţi,
    Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
    Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

    http://officeliteratura.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

Soapte ratacite...