Sometimes fantasy is better than reality so I lay there, creating scenarios in my head. But my expectations are so different from my reality. Nothing ever turns out my way.

sâmbătă, 12 februarie 2011

Tarata in iad...

        
        Merg pe strada fara nici o tinta, cu ochii inlacrimati purtandu-te pe tine in gand. Habar n-am incotro ma indrept, simt doar frigul ce imi strabate trupul parca dezgolit de amaraciunea toamnei tarzii. Parul flutura salbatic in adierea puternica a vantului, incearca sa ma opreasca, dar nu reuseste si ma scufund in necunoscut. Unde sunt ? Ma desprind de prezent si ajung pe taramuri nestiute de mintea omeneasca. Totul e negru in jur, natura suspina;, nici urma de vreun suflet viu. Teama ma cuprinde., sunt ratacita intr-un abis intunecat si vreau sa ies cat mai repede la suprafata. Incerc sa ma lupt cu umbrele din jurul meu, dar ele ma domina. Intr-un final apare el, craiul Lumina coborand pe-o raza de soare. Cu o singura lovitura spinteca umbrele trimitandu-le in iad, acolo unde le e locul.
        - Cum ai ajuns aici?
        - Nici nu stiu unde sunt si tu ma intrebi cum am ajuns aici?
        - Iti zic eu unde esti, la granita dintre iad si rai. Umbrele negre vroiau sa te traga in iad pentru ca ti-au simtit slabiciunea, ti-ai pierdut orice speranta. Slabiciunea ta reprezinta punctul lor forte, se joaca cu amintirile oamenilor si ii atrage in intuneric, de-aici isi iau ele energia.
        - Dar,nu...e imposibil. Eu mergeam pur si simplu..nici nu stiu unde mergeam...
        - Iti zic eu, mergeai catre nicaieri, asa ai ajuns aici, daca nu te-as fi salvat probabil acum te-ai fi chinuit in flacarile iadului.
        - Eu trebuie sa plec, ramai aici in lumea reala si nu-ti mai pierde speranta NICIODATA. Nu o sa ma pot intoarce mereu dupa tine.
        - Stai, nu pleca ! Tu reprezinti salvarea mea !
        - Nu pot sa raman, ma intorc in lumea mea !
        - Nu era nevoie sa ma salvezi daca ai aparut doar ca sa ma parasesti. Esti la fel ca restu' !
        Craiul imi arunca o privire de parca i-ar parea rau ca ma lasa si-mi saruta buzele, dupa care dispare catre cer. Acest sarut INTENS ma arde in interior, cat si in exterior...Privesc catre cerul acela atat de senin si ma prabusesc la pamant. Numai respir, e prea tarziu pentru mine, mi-am pierdut DIN NOU speranta, iar umbrele m-au tarat in iad pentru TOTDEAUNA....

        Catre IMAGINATIA MEA !

2 comentarii:

  1. Multumes frumos ! E doar o mica umbra si asa va ramane pana la sfarsit nu ma prea intereseaza acest aspect, scriu doar asa de placere cand am chef si timp :d

    RăspundețiȘtergere

Soapte ratacite...