Nu dor despartirile, dar le urasc... :)

=>fara sa iti depasesti propiile limite

Mereu am urât despartirile. Nu pt ca dor, nu pt mine... prima data a fost cel mai greu, recunosc. Insa m-am schimbat prea mult de atunci, mi-e absolut sila de certurile de dinainte; de telefoanele tarzii; de un te iubesc spus exact cand nu trebuie, la final; toate discutiiile de dupa, jignirile din partea unuia...care nici macar nu te afecteaza daca tu esti cel care a pus punct :)), ti-e pur si simplu  sila...  Imparti anumite chestii cu el/ea si ajungeti la astfel de chestii . Desigur nu mereu este asa, doar cand ramane loc de frustari in inima unuia. Si stii care e problema ? Ca tu poate ai fost sincera de la inceput, n-ai lasat loc de asteptari....  dar tot tu esti cea condamnata. Asa este cand te incurci cu cine nu trebuie.

.  Nu ma ura, nu ma iubi... vreau sa-ti fiu indiferenta. 

Ador relatiile alea care se termina intr-un mod linistit, fara cele zise mai sus. Nu incerca sa mai salvezi nimic, nu cred in asa ceva. Dar eu sunt un suflet rece, nu cred in multe...  

Daca simti ca nu apartii acelui cineva trebuie sa ii dai drumul... pt binele amandorura...Nu alegem siguranta doar pt ca ne e mai bine cu ea... Alegem fericirea chiar daca uneori e nesigura, indecisa, si nu dureaza prea mult. Momentan fericirea mea o gasesc in LIBERTATE, si-n bratele trecutului... nu intelege gresit, nu acel trecut care m-a sfasiat pe dinauntru, nu acel trecut din cauza caruia am devenit cea de azi., ci unul luminos...plin de iubire si siguranta !
PS: Si NU, n-am trecut pe langa o despartire recent.