Catre imaginatia mea
Am ramas orfana cu sufletul. Cui ii raman acum?? Nu o sa fiu niciodata indeajuns de buna daca ieri n-am reusit. Nu am sa mai apartin NICIODATA, nimanui.
Am adunat ceva sentimente. Cu ce sa încep? Poate cu furia pe care o ascund pe mâinile mele manjite de-al tau sange ? Stai liniștit, nu e prima mea crimă. Cum altfel să îl uit știind că pe buzele lui ar putea sta un alt nume decât al meu? Spune-mi. Te urasc pe tine, dar si pe mine ca m-am lasat mintita de toate acele gesturi si fapte ale tale. Erai actorul ideal.
La finalul nostru, toată dezamăgirea simtita ti-am ambalat-o într-un zâmbet relaxat. Am tăcut și m-a durut. Nu o sa încerc niciodată să țin lângă mine pe cel ce nu mă vrea. Te retraiesc in fiecare cuvant rostit si le disec prea mult, devenind si mai confuza. Nu te mai pricep. Eram bine, asta m-ai facut sa cred.
Urmatoarele ore te-am blestemat pt fiecare lacrima aprinsa pe chipul meu frumos. Am trecut prin iad în fiecare noapte în care te visam. Ma bantuiai chiar și în somn. nici in asta nu mai găseam evadarea. Te voiam, și totodată te doream gonit de pe tărâmurile alea. Nici măcar nu erai de mână cu mine, acolo.
Era nevoie sa te uit... și am crezut ca o să reușesc cu fiecare pahar golit. Spre neputinta mea mă inundasei cu totul, era imposibil sa te storc din fiecare bucata de carne pe care ai mângâiat-o și cel mai important, din inima mea. Mi-am înecat amarul, dar tu ai continuat sa respiri prin mine.
Am șters și povestea ce o scrisesem pt noi. Pt asta pe tine te declar vinovat ! Speram la un final fericit pt prima dată, și tu mi-ai întrerupt visul, transformandu-l în coșmarul de azi . Am făcut-o cu mâinile goale. Te zvarcoleai ca un peste pe uscat, si ma implorai cu privirea sa ma opresc. Unde iti mai erau vorbele acum, nenorocitule ? Erai prea traumatizat, ti-ai inghitit toate cuvintele cu groaza. Am muscat din tine, însetata de sânge, asemeni unui pradator. M-am repezit la jugulara ta ca să termin repede agonia in care ne scufundasem amandoi, tu cu durerea vie, eu cu sufletul care ardea necontenit pt tine. Nu mi-a părut rău de data asta. În sfârșit eram libera. Tu nu mai existai.
Acum nu te mai simt, mi-e bine si cald in suflet. Poate m-am dezintegrat emotional, dar alta solutie nu aveam ca sa reusesc a ma elibera din lanturile chinuitoare in care ma gasisem captiva !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Soapte ratacite...