Trupuri indragostite

Trupuri îndrăgostite, minți deschise, inimi cu stăpân .

Respiratia lui grea în creștetul frunții  îi fura răsuflarea. Intreaga ei existenta era un haos al plăcerii de fiecare data când trupul ei îi simțea prezenta; se lumina și se răzvrătea în același timp. Se dezbrăcau din priviri, iar fiecare atingere accidentala a lui răsuna în tot corpul . Era foc. Era pasiune. Erau artificii colorate. Toropiti de valul de căldură care ii cuprindea și tensiunea evidenta dintre ei se ajunge la un sărut nevinovat. Parca l-ar fi așteptat amândoi toată viața; așa se simțea pe buzele lor.

Incerca cu vehementa sa se opună sărutărilor lui, dar cu cât se străduia mai tare corpul i se înmuia, plutea într-o stare de plăcere profunda.

Trupurile lor se căutau neîncetat.  Mangaierea lui părea atingerea suava a petalelor de trandafiri. II desena pe trup dorințele cele mai ascunse, iar imaginația ei o luase pe tărâmul fanteziilor. Timiditatea ei stătea în calea lor. O  vibrație o indupleca sa se dezbrace de inhibiții și se lasă cuprinsa de euforia momentului fără a se gândi la ce nu va fi mai târziu. Focul ardea prea tare și fără sa-și dea seama renunța la surplusul de haine care îi împiedică să-și săvârșească actul. 

Palmele lui dansau erotic pe pielea ei îmbătată de plăcere. Simtea în ea fiecare secunda a acelor clipe. Pierduti în extazul acelor momente eroice un cutremur îi dărâmă trupul. Corpurile lor alipite unul într-altul anunțau o explozie de fiori. O acorda perfect asemeni unei chitare, in mâinile lui se modela după propriile dorințe.. Se dadea o adevărată lupta a erotismului intre ei. Intre ei era razboiul la care oricine ar fi visat.

 

Toate astea pana dimineata, caci in final raman doar doua trupuri goale și răvășite de o noapte trecătoare, cu luna plina. Trupurile lor se îndrăgostisera unul de altul, dar nu și inimile lor, ele deja aparțineau altcuiva. 

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa !

Searching for hope...

E trist sa căutăm refugiul in clipele cele mai dificile. E greșit fata de Tine și fata de noi. E rușinos. Pășim spășiți în altarul tău după ce te-am renegat. Nu din totdeauna, dar ăsta nu o face sa fie mai mult corect, nu e o scuza. Ne pierdem credința când avem în fata obstacole mici pe care noi le vedem uriașe.... mai târziu te trezește tot El cu o palma și-ți arata cât de fraiera ai fost, ca tu chiar mai aveai ceva de pierdut . Și abracadaba, s-a dus dracului și “nimicul” pe care nu știai ca îl ai, desi era parte importanta a vietii tale. Asta e Doamne, trebuie sa pierdem tot sa te găsim ? Bravo, ai reușit ! Sau mai ai sa mă surprinzi, ce vrei sa îmi mai iei ? 

Acum am nevoie de speranța, ca totul va fi bine și mă agat de tine . Oare ai sa te uiți la mine, oare eu o sa te “văd” ? O sa te simt ? Am nevoie de un ghid și de forță sa înfrunt viitorul dur care mă așteaptă. Unul plin de singurătate. Mă întorc la tine terminata fizic si cu inima-n palme. Acum încotro cu ele ? 

TE-AM UITAT. Mi-e frica.

Poate nu mă vei alunga, dar mă vei ignora cum am făcut cu Tine în ultimii ani. Oricum bine în totalitate nu o sa mai fiu cel puțin o viață, si e asta din păcate. Mulțumesc. Poate o meritam, nu stiu.

M- am îndepărtat tare, acum nici nu știu cum mai funcționează chestia asta... si orice-as face nu va fi indeajuns pentru Tine. Si nici nu mai pot schimba ce se intampla cu mine, mi s-a refuzat aceasta sansa.

Clasic. Ne dam seama de valoarea unor chestii dupa ce le pierdem. Persoanele se recupereaza intr-un fel sau altul, ori te impaci cu situatia, insa cu asta nu... te va urmari toata viata... Va fi acolo de fiecare data cand cineva se va uita la tine si te va vedea ca o ciudata de care trebuie sa se fereasca si asta doar din cauza ignorantei lor !!!

Umbrele intunericului ...

ma vaneaza si ma venereaza. Trupul meu, castelul lor.
Si inima imi cere sa iti scriu iar... ma urmaresti la fiecare pas, ai devenit umbra fericirii mele.

Mi-e teama. Asta e singurul sentiment care ma urmareste de 4 saptamani incoace. Traiesc acolo in cea mai ascunsa solitudine. De ce ? Mi-e teama... ca o sa fiu privita asa cum ma uit eu acum la mine din cauza ta.

 Si chiar daca cineva mi-a zis ca asta nu schimba nimic eu stiu ca realitatea sta altfel. Lumea e ignoranta si e incapabila sa te inteleaga. Esti dificila, cei care nu te cunosc asa bine se pot panica in prezenta ta.... ori e doar o mica minciuna de care ma agat ca sa-mi fie neputinta mai usoara .Adevarul este  ca faci parte din viata mea si chiar daca eu te neg si te reneg  nu ai sa pleci, te-ai agatat de mine mai rau ca raia... 

De fapt nici nu eu nu te cunosc prea bine, esti  nou venita in viata mea. Te-ai retras in mine, dar nu te-am dorit niciodata. Cine te-ar dori? Furi libertate si sperante; sadesti  in sufletul oamenilor doar  frica, neputinta, frustare si ura .

Nu stiu sa ma lupt cu tine, suntem din dimensiuni paralele. Si oricum toata lumea stie ca esti invincibila . Este normal sa se sperie. De cand te-am aflat mintile mele au luat-o din loc, pe langa asta am ajuns sa iti vorbesc ca si cum ai fi o persoana, dar nu esti ca iti jur ca te-as ucide cu propiile mele maini pt a scapa de tine. Te-am si botezat, ”Umbra mea”. Hilar .

Umbli prin mine si-ti sunt refugiu. Esti prezenta in fiecare celula a corpului meu, imi curgi prin vene si-mi strapungi fiecare artera. Te hranesti cu tot ceea ce insemn eu.
Imi doream sa te cunosc in cativa ani cand viata mea deja era aranjata. Ai aparut acum sa-mi strici si mai tare ploile, de parca viata mea nu era destul de complicata. Incerc sa ma rup de vechea viata, dar nu izbutesc in niciun chip. Mai bine alergam impreuna departe, decat sa-i infruntam pe toti. Tu cresti si eu ma desir in milioane de particule atat in plan fizic cat si metafizic.

Ai ales sa ma chinui fara ca macar sa ai o destinatie finala. Imi era mai simplu daca te sfarseai. Nimeni nu o sa ne doreasca atata timp cat facem parte din acelasi pachet. M-ai ingenunchiat psihic. Ai facut prapad in toata existenta mea.

Cine a cunoscut sau cunoaste aceste sentimente va intelege la ce ma refer. Nu i le doresc nimanui. Pace.

Blestemul meu.

Catre IMAGINATIA MEA !

Zilele  toate sunt la fel, nu mai exista sperante inca din ziua aia nenorocita. Mi-as fi dorit sa nu stiu niciodata. Blestem  ziua aia, nici macar nu mai sunt in toate mintile de atunci. Nu mai sunt eu insumi.  Pt mine timpul s-a oprit, toate visele mi-au fost furate, nu mai am dreptul  la adevarata viata. Un singur vis aveam, dar acum e  imposibil de atins.

Am renuntat la toate emotiile care-mi infrumusetau sufletul. Daca inainte cautam pacea si eram inspaimantata de natura care isi revarsa furia asupra lumii, acum ma hranesc cu astfel de dezastre: tunete, fulgere, tornade... Acum noaptea este singurul meu tovarăs, traiesc cu el chiar si ziua, ma agat de el oricand. Am facut pact cu intunericul, in fiecare zi valsez cu demonii din inima mea. Ma bucur, si totodata traiesc.  Daca inainte eram intr-o  lupta continuă cu ei, asa cum era normal, acum imi sunt aliati. Este tot ce imi mai pot permite. Doar ei imi cunosc adevarul. Doar ei ma mai pot iubi, doar ei se mai pot uita in ochii mei fara sa se teama ca o sa-i distrug. Iar pt a-i proteja pe cei dragi mi-am construit o cochilie frumos decorata din minciuni .

 

Imi este interzis sa mai iubesc caci  dorinta de sange ma urmareste cu fiecare gand. Traiesc in fiecare zi cu frica ca noua mea putere, blestemul meu ar putea  ucide ceea ce iubesc. Am renuntat la toate credintele mele, la toata viata din cauza ei, nu meritam asa ceva... sunt inconjurata de o moarte surda si incerta. Pt binele celor din jur sunt obligata sa ma refugiez in singuratate o eternitate... Oare asta nu ma face o eroină ?   

Incetul cu incetul o sa  ma urâţesc... o sa ma lepad de chipul de zana iubit de toata lumea, transformandu-l intr-unul de vrajitoare. Viata se va scurge din mine cu fiecare ora petrecuta in preajma lordului Intunecat. Doar cei umani pot fi atinsi de blestemul care s-a abatut asupra mea.

La final agonia va fi singura care mi se va alatura in ultimele clipe langa trupul  rece, lipsit de vise si lumina. Sufletul meu se va afunda intr-o mizerie absoluta, la care se va adauga neputinta si frustarea . Salvarea nu a fost o optiune pt mine inca de la inceput, mi-a fost respinsa aceasta sansa. Imi reneg toata existenta... am fost condamnata la o viata fara culoare si iubire. 

My own hell

Nu mai pricepi cuvintele pe care ti le tot indruga de mai bine de o luna, vorbe inutile pe care sufletul  nu le mai accepta. S-au retras departe de tine si nu au nici o insemnatate.

 S-au certat cu tine si acum te doare totul. Ca intotdeauna dorintele ti s-au implinit, dar intr-un mod in care iadul ar fi putut deveni casa ta, si tot n- ar fi fost atat de macabru.

Esti egoista. Nu-ti mai pasa de ei,  important este sa-ti inchei rolul mai repede, sa parasesti scena cu o oarecare demnitate, cel putin in aparenta. Mereu au fost importante pentru tine.
Este greu sa te impaci cu asta, chiar daca esti constienta ca o sa pierzi oameni dragi.  Tu inca refuzi ce ti se intampla... Nu esti destul de puternica pt a infrunta asta . 

Ramai cu fericirea ta subreda, chiar daca asta inseamna  sa te afunzi  in ignoranta .

O sa fii bine, cel putin pana la un moment dat. O sa astepti nerabdatoare clipa aia. Si-n tacere absoluta. Intunericul iti e strajer in  urmatorii ani .

Nunta ei...

  Catre imaginatia mea !

                Este  atat de tanara. Mi-e asa o groaza de nefericirea ei. Mereu a sperat  ca o sa imbrace rochia de mireasa mult mai tarziu, insa intr-un final  a fost nevoita sa o poarte mai devreme de cat se astepta. Intr-un mod straniu o invidiez. Ajung acolo si toti cei dragi erau in jurul ei. Era cea mai frumoasa, si nu pentru ca era mireasa; toti se minunau de splendoarea ei, o asemuiau cu zanele din cartile cu povesti. 

    Era intampinata cu buchete imense de crini si maci, niciodata nu primise atatea. Se simtea adorata, ii placea sa fie in centrul atentiei, era sufletul petrecerii. Ii privea pe toti de-acolo de sus, mandra si totodata impacata. Era asaltata de complimente, de vorbe de iubire, si de dor. Toti ii urau drum  bun in aceasta calatorie, si sperau ca o asteapta o viata mai buna, fara ispite, cu flacara sperantei mereu aprinsa-n sufletul ei prigonit de pe Pamant mult prea in graba. Unii chiar ii cantau printre lacrimi amare, ba chiar i-a fost dedicat si un poem  de catre iubitul ei, dupa care timp de cateva minute o tacere moarta s-a asternut.

    Ma mai plimb putin printre acele chipuri doborate de durere si un cor cu voci magice rasuna  in incaperea maiestoasa, era o simfonie grava, sumbra, dar ideala pt atmosfera de acolo. In jurul ei palpaiau lumanarele si candelele rosii, era un joc dumnezeiesc de lumina si culoare. Ea, de-o inocenta zdrobitoare, zăcea intinsa, isi dormea somnul cel de veci. Avea o figura senina, era atat de linistita, aproape ca-mi zambea. Ai fi putut crede ca se odihneste, insa raceala trupului ei o trada, prin oase-i suiera vantul, iar frigul urla. Dar o sa se trezeasca curand caci trebuie sa-si continue calatoria spre Paradis.  

    La capul ei o icoana cu FiuL lui Dumnezeu, mirele, o pazea in noaptea asta. Astepta doar incheierea ceremonialului. Dorea sa-si ia mireasa, sa o duca pe culmi neatinse de pacatul omenesc. El o va tine de mana pe drum, o sa-i fie ghid. Este norocosa. Are cine sa o astepte acolo Sus, cel pe care, inca de mica a visat  toata viata sa-l imbratiseze. Poate ca sufera caci trebuie sa lase atatea  in urma, dar din pacate o cale de intoarcere nu mai exista pentru ea. Trebuie sa se conformeze.

    I se aduce un ultim elogiu, iar clopotele incep sa bata, semn ca trebuie sa ne paraseasca. Cei iubiti se strang ultima data pt a-si lua la revedere. Cu greu renunta la ea.  Ma cutremur  in fata acestui spectacol dramatic, iar inima mi se sfasaie cand vad lacrimile si suspinele lor. 

   Avea vise marete, si planuri de viitor. Acum s-au dus toate pe apa sambetei. Nu mai avea pentru ce sa lupte, Dar e mai bine acum, decat mai tarziu. De ce sa se fii chinuit sa traiasca pt un prezent in care oricum nu mai avea nici un viitor ? Moartea i-a rapit toata viata ce i se deschidea in fata. De la o vreme nu mai cunoastea fericirea, era deprimata, se ferea de lume, si se izola in camera ei. Adora lumina soarelui de dimineata, inca de cand deschidea ochii sarea sa ridice jaluzele, insa in ultima vreme traise in intuneric, nici asta nu mai facea. Doar obligatiile de la care nu se putea sustrage o mai scoteau din casa.  Era abatuta tot timpul, adormea cu ochii inecati in lacrimi, iar dimineata tot cu gandul la asta se trezea. De fapt murise din ziua in care aflase ce-i va aduce viitorul. Iubea viata si nimeni nu stia de ce isi schimbase atitudinea, n-a lasat pe nimeni sa stie ce o secase de fapt. 
           Acum s-a inaltat la ceruri, e un inger care ne-a parasit prea devreme.... A facut un armistitu si e impacata cu moartea ei, danseaza de fericire pe norisorii pufosi, alaturi de al iei tata. Are marea, toata natura si cerul la picioarele ei... e in paradisul pe care l-a visat de mica.