Iadul de azi, paradisul de maine.
Asta inseamna sa fii un visator si un optimist !
Taraste-ma
chiar si pana in iad daca e nevoie, absoarbe-mi frumusetea, nu va conta atata
timp cat te tin de mana. Eroule, mi-ai promis o calatorie cu un bilet fara
retur, dar nu m-ai anuntat cand. Ai uitat de mine ? Cum sa uiti de carnea
plamadita dintr-al tau trup ? Chiar daca
o sa arda carnea si o sa putrezeasca tot in mine, am sa te urmez si o sa te imbratisez cu
zambetul pe buze. Cu ocazia asta o sa aflu si eu ce inseamna sa zambesti. Real si
din toata inima. Nu o sa mai simt durerea. Nu poate fi mai rau ca pe taramul “vietilor”
atarnate de-un fir de fericire atat de subtire. Eu nu-mi am locul aici, sunt
doar o umbra cu iz de primavara. Pacalesc viata, dar n-o traiesc. Ii zambesc
caci asa ma evita si nu ma mai intreaba de nefericirea mea.
Te chem
iar, hai vino, mi-ai promis ! Nu ma mai lasa in agonia asta care ma termina. Sunt
egoista, o stii si tu, o stiu si ei, dar cred ca doar in bratele tale as gasi
ceea ce am pierdut acum multi ani. Nu-i vorba de dor, e vorba ca nu te-am avut
la nevoie. Trebuia sa ramai langa mine, la dracu ! Dar mi-ai fost rapit. Refuz o viata fara
tine. Merg… taras, dar am murit de mult,
odata cu tine.
Privesc oglinda,
dar nu mai recunosc omul acela. Au zgariat inima-n mine si au muscat din ea, fara
ca macar sa mai scuipe inapoi resturile cu care si-au indulcit zilele. Vezi de ce nu mai sunt intreaga ? Daca erai
tu, eroule, aveai grija de mine, intru totul. Cum sa ma reintregesc acum ?
Aduna-ma langa tine, te rog , asa sfartecata in mii de bucatele. Tot va fi mai bine.