Tie, nesuferito .

File de poveste...

Cate iti datorez tie...

Mi-ai fost jurnal, mi-ai fost fantezie, m-ai lovit cu dor, mi-ai sters lacrimi, ai adus alinare in noptile cele mai reci. Cu tine am pastrat amintirile cele mai dulci, dar si cele mai amare. Ti-am scris visele cele mai ascunse, cele implinite si neimplinite. 

 Te-am vrajit in luna si-n stele cu iubirea lui, emotiile cele mai mari, saruturile in care am gasit inspiratie, noptile pierdute cu folos,  motivele din cauza carora inca mai sunt capabila sa zambesc. M-ai incurajat si ai scos parti necunoscute care-mi apartineau doar mie.

Ti-am prezentat copilul din mine si sufletul ascuns de cei din jur. M-ai cunoscut cu toate temerile mele, si ti-am vorbit de femeia care sunt in realitate, care mi-as fi dorit sa fiu, si cea care pretind ca sunt . Si cel mai dureros lucru: umbra care ma paste si de care nu mi-as fi dorit sa o aflu niciodata, blestemul meu. Ti-am insirat in aceste pagini,odata nescrise, parti importante din viata mea.

Te-am si mintit cand ti-am vandut iluzii, dar asta doar de dragul imaginatiei mele, cateodata prea bogata. Dar sa nu fii suparata caci si ea a fost complice in tot acest film. Fara ea nu ai fi existat niciodata. Plus ca e ideala cand vreau sa cosmetizez un sentiment sau o situatie pe care nu o mai pot pastra in mine, dar nici nu pot vorbi despre ea...  Oricat ar avea impresia unii ca ne cunosc , ei nu ne inteleg, e secretul nostru...  

Am  ţesut impreuna file de poveste si le-am  inşirat dupa placul nostru.

Multumesc acelor foi albe care ardeau de nerabdare sa fie umplute cu dorinte. Multumesc  inimii, cuvintelor ce nu m-au lasat balta, si imaginatiei care rasare de fiecare data in momentele cele mai neasteptate si ciudate. 

Cu toate ca uneori cuvintele tale ranesc si se rup din mine, 

mereu este o bucurie sa te revad caci imi aduci pace,consolare, imi oferi libertatea dupa care tanjesc si-n realitate.

Povestea continua... 

*** O sa *** ne iubim.

Din fanteziile unei visatoare...

O sa ne iubim de atatea ori cate stele sunt pe cer in noaptea asta, iubitule ! O sa ne iubim prin cuvinte si fapte pana cand orizontul va arde si intreaga lume se va sfarsi.  Pana la sfarsitul sfarsitului – si tot nu mi s-ar parea destul… caci ceea ce avem noi se intampla odata in viata. O sa inflorim in fiecare primavara ca ciresii, vara caldura sufleteasca dintre noi  ne va sufoca, dar  tu vei fi gura mea de aer intr-o zi torida. O sa ne leganam duios pe nisipul fiebinte, unul intr-altul.

Cand toamna-si va face aparitia si nu vom fi unul langa altul bataia vantului va fi mangaierea ta cea mai imbietoare. O sa dansam pe plaja dupa cum o sa ne dicteze notele muzicale din ploaia rece care ne va izbi trupurile, si o sa-mi strig iubirea-n gura mare- tot pamantul se va cutremura la auzul acestor vorbe. 

Iarna doar o sa ne ascundem goi sub asternuturi, iar caldura trupurilor noastre va estompa raceala din noi. Dimineata tu o sa-ti bei ceaiul fierbinte, mie stii ca nu prea imi place, dar o sa sorb cu cea mai mare placere  aroma gustului de pe buzele tale.

O sa ne jucam de-a viata si iubirea, si vom rade copios de strainii care eram inainte ca ale  noastre buze sa faca cunostiinta. Iti promit, dragule… o sa facem toate astea, dar nu azi, intr-o alta viata.  Atunci cand imaginatia mea va fi taramul in care o sa dainuim pt totdeauna. In realitatea pe care o traim astazi totul e construit in asa fel incat mai devreme sau mai tarziu sa se naruie.  Nu sunt pregatita inca sa pierd toate astea… 

 Blestemul care s-a abatut asupra mea ne-ar umbri fericirea chiar daca iubirea asta ar avea sanse sa se implineasca.

P.S Nu, nu iubesc insa iubirea din jurul meu ma inspira. Inca n-a venit Apocalipsa :))

Din memoriile unei adolescente...

 Canta piesa aia care era printre preferatele tale, desigur ca apoi a devenit si a mea, inca de cand mi-ai dat sa o ascult prima data- doar era vorba despre un episod asemanator, si deloc trecator, al vietii noastre. 

Era prima noapte cand l-am vazut plangand. Si-a deschis inima in fata mea si dintr-o data nu mai era monstrul pe care il credea toata lumea. Renuntase la masca in fata mea,da eu o fata atat de comuna... Nu mai era dur si arogant cum il caracterizau cei din jur. El era atat de fragil si avea nevoie de iubire mai mult decat aveam eu nevoie de iubirea lui. La inceput eram putin speriata, nu stiam cum sa reactionez, mi se parea ca ma trezisem in patul unui strain, insa apoi mi-am dat seama ca oamenii puternici isi ascund slabiciunile. Eu eram inca tanara si naiva nu stiam sa ma ascund, nu exista asa ceva. Dar mai tarziu, dupa ce l-am pierdut pierdut pe el am invatat si lectia asta. I-am sters lacrimile si l-am imbratisat. Nu i-am spus prea multe cuvinte, stiu ca nu avea nevoie de asa ceva pt ca... din pacate il intelegeam. In aceeasi situatie eram si eu, cred ca asta a fost unul din putinele lucruri care ne-a legat.

"- La multi ani, iubitule ! - anul urmator sa ne surprinda tot asa, imbratisati si iubindu-ne. ''

Nu s-a intamplat, anul urmator eram in bratele unui oarecare pe care il cunoscusem in barul in care te-am intalnit pe tine. Nici nu l-am lasat sa ramana pana dimineata.

Am rascolit in suflet dupa o amintire cu noi. Nu mai doare acum. De ce am facut-o ? Pt ca acolo imi gasesc locul de fiecare data cand  ESUEZ intr-un anumit gen de situatie. Inca e caldut, si se simte mai bine ca realitatea mea din prezent.