Spirit frant...

Din fanteziile unei visatoare...

Buna din nou, nefericire. Bine m-ai gasit, atat pot sa-ti zic. Ai dormit suficient in mine, ca acum sa te scoli semeata, sa-mi amintesti de ce nu o sa-ti intalnesc niciodata dusmanca, fericirea. Nu mai incape de tine, urato. Zi de zi cresti in mine, tot mai mult. Nici floarea-vietii nu si-ar regasi locul aici.  Nimic nu ma mai scoate la suprafata, spiritul mi-e frant, si viata mi-e pe terminate inca din ziua in care ai rasarit in mine. Tu ai rasarit, si eu am apus. Ce paradox.  Hai inteapa-ma mortal, stiu ca respiri sub pielea mea. O sa ne dam ultima rasuflare impreuna, de mana, singure intr-o mare moarta. Toti ma-ntreaba de viata, dar mie mi-e straina. Toti intreaba de zambetul lasat in urma, dar tu haino, l-ai alungat !!! Dar nu mi-e frica. Ai scurs si ultima farama de frica din mine . Pana si pe asta mi-ai luato, poate aveam un strop de speranta cu mine daca nu o furai .  As vrea sa visez, dar nici asta nu mi-ai permis.

Oricat de mult incerc sa te ignor stiu ca noi nu avem un viitor indepartat impreuna. Noi stim de ce, dar e secretul nostru. E pana moartea ne va desparti… Astept ziua in care o sa ne spunem adio, sa vad cum te mai descurci atunci. Ai sa te agati iar de o inima plina de frumos, ca sa o intoxici. Sper sa dai de cineva care o sa-si doreasca viata, sa te invinga. Eu cu tine nu ma lupt. M-am obisnuit asa, Nu e o scrisoare pe care imi intind lacrimile, doar mi-era dor, de un vechi prieten, scrisul…

Azi ti-am zis nefericire, dar stim ca esti doar o umbra intunecata. Umbra sufletului meu.