A trecut un de cand am comis o
crima…. Am facut o greseala. Da, l-am ucis cu sange rece fara sa ma gandesc la
consecinte. Imi amintesc si acum noaptea aia, se anunta o noapte linistita, pe cer domnea o mare de stele. Eram atat de relaxata...pana cand inevitabilul s-a intamplat. L-am impins in bratele celui mai de temut diavol, in ghearele mortii. O dorinta
arzatoare imi spunea sa scap de el si am ascultat-o. Am indreptat arma spre el
si BAAANG !!!! Nici macar n-am tresarit.
Cateva minute mai tarziu ma trezesc la realitate. Il vad cum zace acolo in bratele mele. Raman oripilata de fapta mea. Arunc arma crimei si o iau la goana.
Atunci am vrut sa-mi termin viata,
deja imi parea rau de ceea ce facusem. Ma duc in spatele casei la lac, ma descalt,
si inaintez. Plangeam in hohote, mi-am zis ca asta este sfarsitul meu si ca merit ce avea sa mi se intample, dupa
care ca ultima lasa am dat inapoi…
Alerg pe strada cea mai intunecata, doar cate un om pe-alocuri.... Cu lacrimi in ochi, dezorientata imi caut drumul spre casa. Dar stim amandoi ca
eram mult prea departe. Ma aflam la marginea lumii, in cel mai minunat loc
posibil, iar eu ce am facut ? Am ales sa-l pangaresc cu pacatul meu….
Uitasem tot de mine , ma simteam
pierduta intr-un cosmar. Nu voiam decat sa ma ciupeasca cineva pt a ma trezi.
Din pacate totul era real.
Stiu ca trebuia sa ajung undeva,
dar amintirile mele din noaptea aia sunt prea vagi… doar despre durerea
sufletului meu imi mai amintesc pentru ca inca mai este prezenta. Cu greu am
ajuns unde trebuia, dar era prea tarziu. Ma simteam secatuita de orice putere…
Ma privesc in oglinda si mi-e sila de ceea ce vad… o criminala ordinara, ma bag repede sub dus ca poate asta va spala
pacatul meu, dar n-a fost asa. In
fiecare dimineata ma trezesc si inca am impregnat mirosul sangelui lui peste
tot.
Si-am vrut sa uit, si mi-am bagat
in cap ca a fost bine ce-am facut, Am incercat sa traiesc fara regrete si cu
zambetul pe buze. Dar acum realizez ca lucrurile ar fi putut sa stea altfel. As
fi vrut sa am acelasi suflet, dar noaptea m-a impins la gesturi necugetate. Aia
este noaptea ce ma va urmari toata viata. Timpul este necrutator, nu se uita
niciodata in urma. Simt cum caldura ma asfixiaza...sau poate-i doar constiinta mea ce nu-mi da pace. Ma condamna la vinovatie si neuitare... Nu e vina nimanui ca
acum sunt asa, dar nimic nu ma va aduce inapoi. M-am pierdut total de mine… A doua azi mi-am pus cele mai frumoase haine, un zambet invidiat de toata lumea si am continuat. Insa eu cea de odinioara am murit odata cu cel caruia i-am furat miseleste ultima rasuflare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Soapte ratacite...