Hai acasa...

Mi-e dor de tine, tati. Te rog, intoarce-te acasa ca nu mai putem de dorul tau. Cand ajungi, ca eu te astept de atatia ani… Oare te-ai ratacit pe drum ? Cine mi te-a luat ? Eu inca sper ca ajungi curand. Daca nu ramai, treci macar in fuga si ia-ma si pe mine cu tine.  Stiu ca va fi o calatorie lunga, dar iti promit ca nu o sa plang ca ma dor picioarele sau ca o sa fiu obosita. Tu o sa fii cu mine si totul o sa fie PERFECT. O sa te astept in pragul usii cu bagajele facute.

Doar hai odata, ca nu mai am rabdare. Aici atmosfera e sufocanta, ma sting asa cum nu credeam niciodata ca o s-o fac. Ma dor toate in interior, ma sfaram in chinuri cu fiecare zi ce trece. Ma doare de fiecare data cand sunt intrebata ce fac, si sunt nevoita sa zambesc, mintind ca sunt bine... cand eu sunt  mult prea departe de bine si tu stii  ce se intampla cu mine...

Ma auzi ??? Grabeste-te, te rog eu mult...Nici nu stiu cum sa  o mai zic ca sa ma asculti. Te strig, te plang si te caut de o viata intreaga aproape, din ziua in care te-am pierdut.

Norii s-au imprastiat, se vede soarele, cei de la meteo n-au mintit, dar in orasul Dorului, pe strada Sufletului meu este inca vreme posomorata. Pana acum a fost ploaie cu rafale de vant puternice, dar de vreo doua luni au aparut tunetele, fulgerele, uneori si cate-o tornada care aduce haosul, incurcand circulatia pe drumul Vietii si mai mult. Se aduna tot mai multe umbre... lumea rezista ca n-are incotro, dar psihic si emotional sunt doborati. Nici cea mai mica speranta nu se agata de ei .
Iarta-ma ca sunt asa un dezastru, cateodata...Cat de multe prostii as face, tu esti ingerul meu pazitor, esti mereu acolo si nu dormi. Imi pare rau ca te obosesc asa de mult. Imi este atat de frica de ceea ce urmeaza, iar umbra ce s-a abatut asupra mea ma ingrozeste, amplificand acest sentiment.  Te rog sa ai grija de mine, atat cat poti.