Simt furie pentru ea. In momentul de fata o urasc si vreau sa dispar departe pentru ca ei NU pot sa-i doresc raul. Sunt satula de crizele ei TAMPITE, vreau sa fug neaparat. Vorbesc despre nebuna casei, cea care mi-a dat viata, cea care ar trebui sa imi ofere incredere, dar nu am primit-o niciodata de la ea. De cateva zile nici nu pot sa-i mai zic ,,mama", ci femeie.
Iar voi incepe cu replica mea.... daca ar fi fost tati aici totul ar fi fost diferit pentru ca el era tipul acela de om aproape unul si acelasi cu
PERFECTIUNEA, reprezenta un ideal de dreptate, adevar si cinste, stia
mereu cum si cand sa isi daruiasca dragostea, si stia cand sa fie aspru
cu mine. Nici nu stiu cum au ajuns impreuna, sunt mult prea diferiti. Ea nu are rabdare, pe cand el era foarte calm; ea crede ca ma cunoaste si ma intelege. Habar n-are ce e cu adevarat in sufletul meu. El intodeauna era dornic sa ma ajute sa imi repar greselile in asa fel incat sa nu le mai repet, stia ce ma framanta fara prea multe intrebari odioase, o singura privirea era de ajuns. Ea nu stie NIMIC, se bazeaza doar pe teorii tampite care NU au nici o treaba cu realitatea mea, are o minte murdara si i-am zis asta de-atatea ori, dar parca vorbesc cu turcii...sau nu stai si cu ei m-as intelege mai bine...:))
Inca odata tata imi lipsesti...in fiecare zi...in fiecare clipa a vietii mele fie ca zambesc sau plang...
