Am obosit,
ingere, mai tare ca tine… Ma sfarsesc
putin cate putin. Nu imi doresc decat sa ma odihnesc in bratele tale. M-am pierdut undeva la limita dintre realitate si nebunie, dintre pericol si siguranta; m-am scufundat in intuneric si mi-am construit un altar in fata caruia cad in fiecare seara, in genunchi, multumindu-i ca ma protejeaza. Ma dor
oasele, iar carnea in interior a putrezit in mine. Mi-e rece. Asta e tot ce
mai simt; si durerea asta neintrerupta care imi inteapa pieptul, iar sufletul mi-e prea ingreunat de povara amara a
vietii. Nu stiu cand m-am oprit din a trai. Cred ca a fost dinainte de a afla despre monstrul care si-a facut cuib
sub pielea mea… poate a fost cand m-ai parasit, inca nu realizam asta atunci, desi in fiecare zi te-am strigat pe nume.
Azi te
astept in gara Sperantei, sa treci si pe la mine. Ai sa-mi recunosti chipul,
sufletul insa nu, l-am declarat pierdut, oricum n-as avea de ce sa-l iau cu
mine acolo. Cantareste tone, e umplut cu mult jeg si imbibat in alcool, incarcat cu dezgust fata de oameni, aprins de egoism, miros de mucegai si
intuneric. O sa fie multa lumina acolo
unde mergem daca ma tii tu de mana. Mi-am
pastrat intr-o cutie micuta visele, poate ca acolo o sa le eliberez, sa-si
urmeze calea.
Ai sa-mi promiti ca ajungi de data asta ? Uite, eu
mi-am cumparat biletul, si nu e cu retur. Raman cu tine, ok ? Vreau sa ma
imbraci cu haina sufletului tau curat, sa ma porti acolo unde eu n-am reusit
sa ajung. Fii tu ghidul meu, fara tine o sa esuez. O sa ma ratacesc, nu o
sa ajung la destinatia potrivita.
O mie de
ganduri isi fac loc in capul meu. Si urla.
Nici nu ma lasa sa dorm noaptea. Nu mai am forta sa lupt cu ele, am sa renunt, le deschid calea. Poate
ca o sa plece, daca le ignor. Este in regula daca invatati sa traiti doar in
lumea cuvintelor, pe foi ce mai tarziu le aruncam in cosul de gunoi,
si nu in lumea reala.
Si raman
doar fantezii, fanteziile unei visatoare….
La multi ani fericiti, mie ! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Soapte ratacite...