Catre imaginatia mea...
Fusese o zi obositoare, ma asez pe bancheta din spate, si in
drum spre casa ma scufund intr-un somn adanc. Cineva imi tulbura linistea si se
aseaza langa mine. Imi era atat de familiara caldura corpului lui, o resimteam
prin toti porii. Imi alearga un nume prin suflet, dar era imposibil. Deschid
ochii si esti chiar tu: baiatul pe care nu ma oprisem niciodata din iubit. Il
surprind cum ma privea incantat. Trecuse mai bine de un an de cand ne revazusem.
Doua chipuri, aceleasi doua suflete nepatate de muscatura timpului, acum fata in
fata. Ultima data purtasem un adevarat razboi din cauza minciunilor mele, i-am
zis ca sunt indragostita de G. Si a crezut.
Siraguri de lacrimi se bat sa se stranga pe fata mea, insa ma
abtin si sar in gatul lui cu cel mai larg zambet. Te strang atat de tare incat
ne doare pe amandoi. Sunt atat de fericita, nu ma mai satur de ochii tai, de
zambetul tau, de tot ceea ce reprezinti. Te memorez cu fiecare detaliu si dau
replay imaginii tale de fiecare data cand am nevoie de tine si nu esti.
Ma inteapa cu niste vorbe acide, iar apoi revine la blandetea
de care m-am indragostit, acea blandete pe care prea putini au reusit sa o
descoase. Iar eu, cu multa rabdare, si cu sinceritate am avut grija de inima
lui: l-am ingrijit cu multa migala, l-am lasat sa respire si am cusut ce era
rupt: nu ma pricep la artele sufletelor,
dar pt al tau am fost o croitoreasa desavarsita. Nici n-ai simtit cand s-a
intamplat.
Mereu mi-au zis ca am nevoie de mai mult in viata mea, dar ei
habar n-aveau, ei nu il cunoasteau asa cum il stiam eu !!! Ei se lasau amagiti
de exteriorul lui de om dur si superficial. - Se pare ca ti-am lipsit !
Incerc sa
neg cu agitatia specifica mie..
- Shh... sa nu ma mai minti niciodata !
Ma ajuta cu bagajele pana la mine acasa... of
mi se pare asa ciudat. Nu speram sa mai
dau ochii cu el vreodata. Il ingropasem in cimitirul amintirilor mele, ala la
care mereu ma intorceam sa aprind o lumanare, desi stiam ca e in zadar.
- Raman in oras pt 2 saptamani, apoi ma intorc la
viata mea in SUA.
Si cand te
gandesti ca odata eu eram viata lui... In doar doua ore m-a ravasit emotional,
iar acum aud ca o sa plece... oricum ma asteptam. Ce ar trebui sa fac ? Sa ma
bucur de aceste 2 saptamani, sa-mi deschid comoara asta infinita de sentimente
care apar din neant de fiecare data cand vine vorba de el, sa-mi otravesc sufletul
cu o iluzie de moment, sau sa las trecutul acolo unde trebuie sa ramana ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Soapte ratacite...