Sometimes fantasy is better than reality so I lay there, creating scenarios in my head. But my expectations are so different from my reality. Nothing ever turns out my way.

miercuri, 8 ianuarie 2014

Finalul unei tarfe !

 
Catre imaginatia mea,


              Imi scriu povestea din infern, singura bucurie care mi-a mai rămas. Aici retrăieşti la nesfârşit tot ceea ce te-a durut când erai un suflet viu. Asta este pedeapsa mea pt toate păcatele mele. Nici măcar aici nu pot fugi de trecutul meu.
             Eram încă o tânără care nu atinsese pragul fericirii, mă simţeam inutilă, nu-mi păsa de ce avea să se întâmple cu viaţa mea mizerabilă scufundată în litri de alcool, şi nopţi pierdute în braţele bărbaţilor. Au fost bărbaţi care m-au iubit, care m-au dorit pentru o noaptea€¦doua, la fel şi eu, şi bărbaţi care m-au folosit. Erau simple aventuri de care abia îmi mai aminteam când soarele atingea cerul. Nu aveam pe nimeni, mă aveam pe mine însumi, şi umbrele sutelor de bărbaţi ce îmi treceau prin aşternuturi în fiecare noapte. Ciudat, ma simţeam excelent în compania lor. 
             Acum câteva zile rătăceam pe străzile lăuntrice ale Bucureştiului, cu sticla aproape goală. Dau de doi vagabonti care rulau ţigara fericirii, liniştiţi prin împrejurimi. Eu nu am mai avut timp să ajung aşa departe cu viciile mele, dacă aş mai fi trăit probabil aş fi apucat-o şi pe calea asta. Declinul ideal, de altfel ! Oricum alcoolul încetase să-mi ofere fericirea de odinioară, doar mă secătuia de forţă şi de puţinele sentimente plăcute pe care le mai putea nutri o inimă ordinară ca a mea. Mă aposteaza ei, dar târfa de mine abia se ţinea pe picioare. Îmi oferă un fum. Trag, fără reţineri.  Aveam impresia că îmi fumez visele. Da, pentru că înainte de toate astea eu aveam un vis, însă am renunţat la el încă de mică. Arătăm jalnic:părul neîngrijit îmi stătea în toate părţile ascunzându-mi trăsăturile fine ale feţei, iar rochia mult prea scurtă şi şifonată, după două nopţi albe în care rătacisem pe străzi. Nici nu te puteai apropia de mine, aşa că cei doi mă  expediază repede, într-un mod nemaipomenit de brutal. Acum că retrăiesc toate astea realizez şi eu cât dezgust provocăm.
            În interiorul meu se dădea o luptă tragică căci mă simţeam fără stăpân. Mă cam săturăm de viaţă asta desfrânată, dar nu ştiam pe ce drum s-o apuc, nu credeam în clişeul "Punct.Şi de la capat”, plus că nici băutură nu era un sfetnic bun. Încercam să caut soluţii, dar eram prea obosită să mă mai gândesc la asta. Voiam o singură zi fără că aceste gânduri să nu îşi mai lase amprenta peste sufletul meu dat la o parte de-atâtea ori din locurile in care mi-aş fi dorit să rămân pentru totdeauna. Nu e o scuză, dar de asta am ajuns unde sunt acuma€: mi-am dăruit sufletul pe tavă, şi am fost dezamăgită: de prieteni, de familie si de fosti.
           Abătuta, mă aşez pe marginea bordurii, sub crengile unui salcâm. Era mai şi înflorise. Chiar şi de aici îi mai simt mireasma, e ultimul lucru plăcut cu care am rămas din acea viaţă. Din senin izbucneşte o furtună puternică. Cerul părea atât de înfuriat, iar vântul mătura tot în calea lui. Trosnetele şi fulgerele alungau cele câteva figuri omeneşti din jur. Tot mai sătulă de această viaţă mi se învârtea o dorinţă în minte, dorinţă de moarte. Un singur gând, 
o singură clipă a fost de ajuns ca fulgerul ,,să-şi descarce furia asupra mea". Abia mai respiram. Încetul cu încetul mă îndepărtam de această lume care mi-a oferit atâtea, dar păcat că n-am aflat, sau n-am ştiu cum să mă bucur de ea. Moartea imi sarutase inima. Eram la intrarea în Infern. O singură etapă mai aveam de parcurs.
             Pentru ultima oară gustam din liniştea şi întunericul acelei vieţi, mă îndreptam către abisul sigur. Mă îndepărtăm de lumina şi începeam a auzi gemete, urlete, vuiete puternice. Simţeam mirosul puternic al păcatului meu tatuat pe trup, dar şi mirosul de piele vie arsă. Mă apropiam de iad. Acolo am găsit doar durere şi foc. Nu există nici un suflet curat. Toţi îşi urlau rănile, dar nici unul nu-şi plângea păcatele din cealaltă viaţă. Eram îngrozită de ce aveam în faţă ochilor, iar ţipetele de îndurare ale sufletelor chinuite îmi făceau timpanul să plesnească. Erau asurzitoare şi totodată înspăimântătoare acele sunete ale terorii. Aş fi vrut să vin înapoi, dar era imposibil căci numai exista cale de întoarcere. Asta mi-am dorit de la început. Nu îşi aveau rost regretele... cel puţin nu în lumea de dincolo. Puteam să mă schimb pe pământ, dar curva rămâne CURVĂ până la FINAL !!!
             Degeaba te încrezi în ea, degeaba o vezi supusă lingandu-ţi mâna, dar atunci când îţi întorci capul curva mereu va musca€, uneori fără să simţi. Mereu va fi prea târziu când îţi vei da seama, căci mâna care credeai că te-ar fi ajutat înainte, va fi departe. Ea nu va aparţine niciodată unui singur bărbat, sau unui singur loc.Nu condamn pe nimeni, ştiu că dragostea este oarbă, atât pentru sexul tare, cât şi pentru sexul frumos.

 

P.S Nu sunt sadica si nici trista, ba chiar sunt FOARTE FERICITA, dar ador finalurile TRAGICE :x

9 comentarii:

  1. chiar ma gandesc ce va urma dupa moarte...:|

    RăspundețiȘtergere
  2. Urat final ... dar cateodata realist.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, mie-mi plac finalurile fericite:D Dar e foarte faina postareAaa! Big Like:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Si pe mine ma impresioneaza mult finalurile astea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Impresinant. Numai cel care a trecut pregul infernului uman poate simti trairile unei curve. Pentru ca dincolo de aparente si eticheta numai ea stie ce este cu adevarat in sufletul ajuns pe marginea parapastiei.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da poate ca niciodată, oricât şi-ar fi dorit sa se schimbe, nu ar fi reuşit. Si oricui zice ca nu ii este frica de moarte, ii este pana la urma şi îşi va dori sa se intoarca înapoi.

    RăspundețiȘtergere

Soapte ratacite...