Din fanteziile unei visatoare...
Buna din nou, nefericire. Bine m-ai gasit, atat pot
sa-ti zic. Ai dormit suficient in mine, ca acum sa te scoli semeata, sa-mi
amintesti de ce nu o sa-ti intalnesc niciodata dusmanca, fericirea. Nu mai
incape de tine, urato. Zi de zi cresti in mine, tot mai mult. Nici
floarea-vietii nu si-ar regasi locul aici.
Nimic nu ma mai scoate la suprafata, spiritul mi-e frant, si viata mi-e
pe terminate inca din ziua in care ai rasarit in mine. Tu ai rasarit, si eu am
apus. Ce paradox. Hai inteapa-ma mortal,
stiu ca respiri sub pielea mea. O sa ne dam ultima rasuflare impreuna,
de mana, singure intr-o mare moarta. Toti ma-ntreaba de viata, dar mie mi-e
straina. Toti intreaba de zambetul lasat in urma, dar tu haino, l-ai alungat
!!! Dar nu mi-e frica. Ai scurs si ultima farama de frica din mine . Pana si pe
asta mi-ai luato, poate aveam un strop de speranta cu mine daca nu o furai . As vrea sa visez, dar nici asta nu mi-ai
permis.
Oricat de mult
incerc sa te ignor stiu ca noi nu avem un viitor indepartat impreuna. Noi stim
de ce, dar e secretul nostru. E pana moartea ne va desparti… Astept ziua in
care o sa ne spunem adio, sa vad cum te mai descurci atunci. Ai sa te agati iar
de o inima plina de frumos, ca sa o intoxici. Sper sa dai de cineva care o
sa-si doreasca viata, sa te invinga. Eu cu tine nu ma lupt. M-am obisnuit asa,
Nu e o scrisoare pe care imi intind lacrimile, doar mi-era dor, de un vechi
prieten, scrisul…
Azi ti-am zis
nefericire, dar stim ca esti doar o umbra intunecata. Umbra sufletului meu.